Tutorial – Suport din dantelă pentru cercei

Un suport pentru cercei – soluția pentru aranjarea bijuteriilor tale

Cutia pentru cercei a devenit o amestecătură totală, nu găseam cerceii pe care îi voiam iar asortarea era un chin. Am simțit nevoia de ceva nou, ceva ce mă poate ajuta. M-am tot gândit la o metodă prin care putea mi ţin accesoriile la vedere deoarece momentan le ţin în două cutiuţe de metal şi mie foarte greu le aleg când trebuie le port. Am căutat și am găsit la cei de la bubbyandbean.com un tutorial de tipul DIY (do it yourself – fă-o singur) pentru crearea unui suport din dantelă pentru cercei. Acum asortarea este extrem de ușoară, depozitarea nu ocupă loc deloc deoarece îl pot agăța pe perete, iar riscul să nu găsesc perechea pe care o caut atunci când mă grăbesc nu mai este o problemă.

Ca să faci acest minunat suport ai nevoie de:

  • o ramă rotundă din lemn sau un cerc pentru broderie de orice mărime doreşti
  • panglică din dantelă
  • o foarfecă

1_35826300

Practic, este unul dintre cele mai simple suporturi de cercei pe care le poţi crea. Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să tai bucăţile de panglică la lungimile potrivite, ca în imagine, şi să le prinzi de rama din lemn.

2_87477400

Dacă nu ai o ramă specială pentru dantelă, poţi prinde panglica pe marginile ramei simple din lemn cu piuneze.

Acum, poţi să îţi prinzi toţi cerceluşii de suport, ca să nu mai ai bătăi de cap cum am avut şi eu până acum. Suportul poate fi folosit şi pentru coliere, pe care le poţi agăţa de marginea de jos a ramei.

suport cercei cu dantela simoshopsuport cercei cu dantela simoshop

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Conținutul este protejat - simoshop.ro