Magnificii bijuteriilor

Magnificii bijuteriilor

Încă din începuturi, bijuteriile au făcut parte din viaţa omului. În vechime, erau un simbol al puterii, al statutului social şi al bogăţiei. Apoi  au devenit podoabele care accentuau frumuseţea trupului. Toate au dobândit o valoare din ce în ce mai mare. S-a pus accent pe formă, culoare, pe finețea și măiestria execuţiei şi pe pietrele preţioase pe care le cuprindeau.

Dintre bijuterierii iscusiţi ai istoriei, șase au devenit adevărate simboluri ale industriei bijuteriilor frumoase: Tiffany, Chopard, Cartier, Harry Winston, Bulgari și Swarovski.

Astăzi, vom încerca să aflăm mai multe despre trei dintre ei:

Tiffany & Co.

Primul care intră în categoria „Magnificii bijuteriilor” este Charles Lewis Tiffany.

În 1837, Tiffany & Young îşi deschidea uşile publicului newyorkez. Vindea bunuri de lux şi papetărie. Deşi iniţial selecţia de bijuterii nu era mare, curând, proprietarii Charles Lewis Tiffany şi John P. Young şi-au extins afacerea şi au început să comercializeze bijuterii fine aduse din Europa. În 1848, Young se afla la Paris într-o scurtă excursie în care plănuia să cumpere bijuterii, nimerindu-se în mijlocul revoluţiei franceze. Nobilii, loiali Regelui Ludovic-Filip şi disperaţi să fugă din Paris cât mai repede, îşi vindeau diamantele pe sume de nimic şi în cantităţi mari. A fost o călătorie productivă pentru Young. Ulterior, aceste diamante au făcut parte din colecţia Tiffany.

Tiffany-Co simoshop

În 1850, afacerea a trecut oceanul. Tiffany a deschis un sediu şi în Paris. Pe Rue de Richelieu 79. Prezenţa în „capitala modei” i-a permis să fie tot timpul la curent cu ultimele tendinţe din Europa. Trei ani mai târziu, Tiffany a rămas singurul administrator al firmei. Acum a schimbat şi numele, în cunoscutul Tiffany & Co. Iar în 1870, firma şi-a deschis sediul faimos din Union Square, NY.

George Frederick Kunz era cel care aproviziona magazinul cu unele dintre cele mai spectaculoase pietre preţioase: safire din Montana, pietre de opal turcoaz sau de culoarea chihlimbarului ca focul din Mexic, turmaline din New England sau granate din Rusia.

Pentru design apelau adesea la surse istorice pentru inspiraţie, dar şi la culturile exotice şi chiar la natură.

În 1955 noul director de design a fost numit Van Day Trueux. Acesta a avut ideea revoluţionară de a-l invita pe designerul francez Jean Schlumberger, venit din echipa Elsei Schiaparelli, să creeze piese personalizate pentru Tiffany. Acesta a fost pariul care a adus succesul total.

Chopard

Totul a început în 1860, în micul sat Sonvilier, din Elveţia. Aici, artizanul Louis-Ulysse Chopard şi-a deschis un mic atelier. Mica sa afacere cu ceasuri. Devenite rapid cunoscute pentru precizie, ceasurile şi-au câştigat popularitatea printre entuziaşti, iar cumpărătorii proveneau chiar din Europa de Est, Rusia şi Scandinavia.

Chopard-Happyc Simoshop

În 1921, fiul său, Paul Louis Chopard, a deschis o filială în La Chaux-de-Fonds şi, apoi, a mutat sediul companiei aici. În 1937, a mutat firma la Geneva, capitala Orologeriei Fine (Haute Horologerie). Astfel, s-a apropiat cu încă un pas de clientela cosmopolită. În 1943, nepotul fondatorului companiei, Paul André, a preluat frâiele de conducere.

În 1963, tradiţia din tată-n fiu a companiei a fost curmată, căci niciunul dintre fiii lui Paul nu a dorit să se ocupe de afacere. A fost căutat un cumpărător capabil şi a fost găsit, în persoana lui Karl Scheufele, un descendent al unei dinastii de ceasornicari şi bijutieri din Pforzheim, Germania.

Eforturile familiei Scheufele au dat roade: Chopard a avut o dezvoltare extraordinară. Renumită pentru creativitate, tehnologia de ultimă generaţie şi îndemânarea artizanilor, compania a devenit una dintre cele mai cunoscute branduri din domeniul bijuteriilor şi industriei ceasurilor.

Cartier („bijutierul regilor”)

Magnificii bijuteriilor au un nou coleg extrem de puternic în persoana lui Louis-François Cartier.

Louis-François Cartier şi-a început afacerea în 1847, în Paris, în perioada dintre abdicarea lui Ludovic Filip şi întemeierea celui de-al doilea imperiu francez al lui Napoleon al III-lea. Aşadar, în primii ani, compania sa s-a confruntat cu dificultăţile financiare ale vremii, dar şi cu o competiţie acerbă. Dar după ce zilele negre au trecut, firma lui Cartier a prosperat. În 1856 deja îşi asigurase patronajul prinţesei Mathilde, verişoară de-al doilea cu Napoleon al III-lea, iar la scurt timp după, i-a urmat regina Eugénie. Recompensele financiare şi prestigiul ce decurgea din calitatea de a fi furnizor al casei imperiale i-au permis lui Cartier să se mute într-un spaţiu luxos, pe Boulevard des Italiens, în jurul anului 1859. Numărul aristrocraţilor care apelau la serviciile lui Cartier a continuat să crească – mai ales al membrilor familiei regale, dar şi bancheri sau industriaşi prosperi.

Cartier imoshop

În această perioadă, Cartier şi-a aprovizionat magazinul cu numeroase bunuri de lux, precum porţelanuri, obiecte de argint, busturi de bronz sau medalioane, bijuterii şi ceasuri. Ca şi ceilalţi bijutieri din Paris, Cartier nu era un designer sau producător de bijuterii, ci doar comerciant, comandând piesele în diverse ateliere de prin împrejurimile Parisului – Fossin, Delamarre sau Lalique. Dar dintre toate bijuteriile din oraş, cele ale lui Cartier s-au deosebit prin fineţea execuţiei şi prin aceea că au servit gusturile în materie de modă ale vremii – cu elemente gotice şi renascentiste. Nu după multă vreme, Cartier îşi va deschide propriile ateliere de producţie a bijuteriilor, deşi va continua să se aprovizioneze de la foştii colaboratori.

În plin avânt al Belle Époque, Cartier a început să îşi concentreze activitatea mai mult pe design şi producţie de bijuterii şi mai puţin pe comercializare cu amănuntul. S-a evidenţiat prin folosirea platinei în crearea de obiecte delicate şi fine în stil Garland – asociat cu perioada Belle Époque. Descoperirea depozitelor de diamante din Africa de Sud la sfârşitul anilor 1860 a făcut ca cererea de bijuterii cu diamante să fie din ce în ce mai mare. Iar platina şi diamantul erau o combinaţie fabuloasă.

La începutul secolului XX, Cartier a deschis filiale şi în Londra şi New York, păstrând o clientelă la fel de bogată şi dedicată. De pildă, cu ocazia ceremoniei de încoronare a lui Edward al VII-lea, 27 de tiare au fost comandate la Cartier. Pentru ca în 1904 a devenit furnizorul casei regale a regelui Edward al VII-lea. În 1908, Louis Cartier a înfiinţat, temporar, o filială şi în St. Petersburg. Dar până la revoluţia bolşevică magazinul a trebuit închis.

Începând cu anul 1910 lumea a intrat într-o nouă perioadă: Art Deco. Sub influenţa pictorilor cubişti Picasso sau Braque, a culorilor şi tehnicilor îndrăzneţe promovate de Van Gogh, Paul Gauguin sau Cezanne, şi bijuteriile au căpătat noi forme şi culori. Piesele Art Deco produse de Cartier erau în culori vii – coral, jad şi lapis – juxtapuse unor materiale opaci sau translucide, precum onixul sau diamantul. Apoi a venit influenţa Egiptului antic – motive cu scarabei, flori de lotus şi alte simboluri binecunoscute lucrate în lapis, turcoaz şi granat şi decorate cu perle sau diamante. O altă sursă de inspiraţie a fost stilul indian, care folosea pietre de Mughal sculptate, mai ales smaralde, dar şi rubine, safire. Folosirea tuturor acestor pietre preţioase împreună a dus la apariţia bijuteriilor „tutti-frutti”.

Source: historia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Conținutul este protejat - simoshop.ro