Brățările Pandora – ce sunt și cum le poți folosi?

Cu siguranță în ultima vreme ați auzit de zeci sau chiar sute de ori cuvântul Pandora. De la prietenele dumneavoastră, de la iubita dumneavoastră, de la soție, de la expoziții de bijuterii sau din oricare alt loc. Pandora a reușit să creeze în adevăratul sens al cuvântului o „nebunie marca Pandora” odată cu lansarea renumitelor brățări care îî poartă numele.

Ce este Pandora?

pandora-logo

Pandora A/S (mai apoi denumită simplu PANDORA) este casă de bijuterii daneză, fondată în 1982 de către Per Enevoldsen. Această afacere a început de joc, ca și afacere familială, având un mic magazin de bijuterii în Copenhaga.

Faptul care a propulsat brandul la nivelul pe care îl are acum au fost implementarea brățărilor, inelelor și colierelor personalizate.

 

Brățările Pandora

Datorită declanșării acestei „nebunii Pandora”, tot mai multe companii specializate în industria bijuteriilor au decis introducerea unor produse compatibile cu acest tip de brățări. Una dintre aceste companii și poate cea mai mare este compania SWAROVSKI. Swarovski a introdus de curând o serie de accesorii (BECHARMED & PAVE) compatibile cu renumitul model de brățară care poate să vă înfrumusețeze bijuteriia atât de dragă dumneavoastră!

dsc_0015

Modelul Pave simplu (5890)

Modelul Pave simplu este și cel mai simplu dar și cel mai econom model de Pave-uri marca Swarovski. Materialul din care este creat acest Pave este același ca și Perlele Swarovski.

Pentru mai multe culori și informații despre preț vă așteptăm pe www.simoshop.ro

dsc_0016

Modelul Pave Spike (181101)

Modelul Pave Spike este un Pave reprezentativ pentru brandul Swarovski. Caracteristic pentru acest model este contrucția lui (Ceralun + pietre Swarovski Xiriux de 2,5mm).

Pentru mai multe culori și informații despre preț vă așteptăm pe www.simoshop.ro

dsc_0017

Modelul Becharmed Helix (5928)

Modelul Becharmed Helix este cel mai nou model scos pe piață de cei de la Swarovski. Ceea ce aduce nou acest model este forma pătrată care surprinde și aduce o notă clară de eleganță și unicitate.

Pentru mai multe culori și informații despre preț vă așteptăm pe www.simoshop.ro

 

pandora-simoshop

Modelul Becharmed SnowDrop (181961)

Modelul Becharmed SnowDrop este un model Swarovski din noua colecție. Ceea ce aduce nou acest model este forma de fulg de zăpadă și baza metalică ce înconjoară piatra swarovski.

Pentru mai multe culori și informații despre preț vă așteptăm pe www.simoshop.ro

pandora-simoshop

Modelul Becharmed Heart (181961)

Modelul Becharmed Heart este din aceeași categoie cu modelul SnowDrop fiind un model extrem de apreciat.

Pentru mai multe culori și informații despre preț vă așteptăm pe www.simoshop.ro

pandora-simoshop

Modelul Rondelle Swarovski (181001)

Modelul Rondelle Swarovski disponibil în zeci de culori caracteristic pentru finețea sa și pentru cercul de silicon din interior care oprește deplasarea BeCharmed-ului pe brățară.

Pentru mai multe culori și informații despre preț vă așteptăm pe www.simoshop.ro

pandora-simoshop

Modelul Chroma Swarovski (181000)

Modelul Rondelle Swarovski disponibil într-o singură culoare caracteristică suprinde prin nuațele sale metalizate.

Pentru mai multe informații despre preț vă așteptăm pe www.simoshop.ro

pandora-simoshop

Modelul Swarovski 181301

Modelul Swarovski 181301 este un BeCharmed ce surprinde prin forma sa exravangantă și neobișnuită. Dacă vrei să ieși în evindență, acest model este creat special pentru tine.

Pentru mai multe informații despre preț vă așteptăm pe www.simoshop.ro

dsc_0031Modelul distanțier Rondelle Swarovski (77512)

 

Modelul Rondelle Swarovski este la fel ca și modelul Pave Spike un model reprezentativ pentru Swarovski, reprezentat de un cerc din tompac placat pe margini cu pietre Swarovski Xiriux.

Pentru mai multe culori și informații despre preț vă așteptăm pe www.simoshop.ro

pandora-simoshop

Modelul BeCharmed Mini Spike (80901)

Modelul Mini Spike este varianta BeCharmedului mai rebel. Reprezentativ pentru acesta este marginea tepoasa.

Pentru mai multe culori și informații despre preț vă așteptăm pe www.simoshop.ro

dsc_0046

Modelul BeChamerd Multicolor Swarovski (81304)

Modelul Becharmed Multicolor este unul din cele mai noi modele scoase pe piață de cei de la Swarovski.

Pentru mai multe culori și informații despre preț vă așteptăm pe www.simoshop.ro

dsc_0047

Modelul Pave Tube Swarovski

Pentru mai multe culori și informații despre preț vă așteptăm pe www.simoshop.ro

dsc_0048

Mai mult, nu doar producătorii de pietre semiprețioase au scos produse compatibile cu brățările Pandora ci și cei de argint. Zeci de produse din argint 925 îți pot înfrumuseța brățara. Unele modele sunt disponibile și în magazinul nostru online, de exemplu minunatul charm Inimioară:

pandora-simoshop

Dacă ați intrat și dumneavoastră în „nebunia Pandora” și minunatele accesorii v-au vrăjit în adevăratul sens al cuvântului dar nu aveți încă o bază de brătară, nu este nici o problemă. Magazinul nostru vă poate ajuta să intrați în posesia unei minunate brățări de acest fel cu un simplu click.

Acum totul e minunat. Poți să îți creezi brățara ta specială și să faci și tu parte din „nebunia PANDORA”.

pandora-simoshop

2 thoughts on “Brățările Pandora – ce sunt și cum le poți folosi?

  • 21/09/2016 at 10:53
    Permalink

    Buna ziua,

    La ce pret este bratara din ultima imagine?

    Multumesc

    Reply
    • 21/09/2016 at 12:07
      Permalink

      Buna ziua!
      Baza bratari variaza de la 40 la 69 de lei. Da-ti click pe imagini si va directioneaza exact la produse ca sa puteti personaliza asa cum doriti!

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Conținutul este protejat - simoshop.ro